luni, 31 martie 2008

Oare suntem manipulati?

As putea sa pariez ca, la aceasta ora, aproape oricine se intreaba: suntem manipulati oare? Daca da, cum e posibil? Sau, toata aceasta teorie a conspiratiei, cu manipulare, cu elite mondiale, cu masonerie si alte acareturi luate parca din filme nu e decat o inventie a unor oameni care-si consuma zilnic o doza sanatoasa de paranoia? Exista o elita care pune la cale de o Noua Ordine Mondiala? Sau e doar fabulatie? Se pune de un guvern unic mondial? Sau e doar o poveste care sa ne puna imaginatia la treaba? Suntem prinsi intr-un cer vicios al indatoririi de catre sistemele bancare ce vor astfel sa ne inrobeasca tot mai tare? Suntem noi astazi liberi? Ce insemna libertatea in mileniul III?
Dificile intrebari cu complicate raspunsuri! Personal, daca pot sa imi expun si eu umila parere, am convingerea ferma ca nu traim intr-o lume minunata, plina cu floricele, de iubire si cu adevarul pe toate gardurile. Bine ar fi fost! Insa, adevarul e bine ingropat, iar massele primesc doar portiuni din acest adevar, suficient de putin incat sa nu priceapa the whole thing. Stiu ca e greu de sustinut o anume teorie a conspiratiei, insa cateva linii generale se pot trasa, astfel incat, printre randuri sa ne dam seama ca suntem fraieriti, luati drept prostii satului . Eu am convingerea ferma ca e timpul sa ne trezim, sa intelegem ca o gasca de smecheri administreaza planeta si fondurile financiare si stau si rad de 6 miliarde juma cum se chinuie sa razbeasca prin saracie si disperare.
In acest blog am postat cateva site`uri ale unor persoane care, asemenea mie, au inteles cum stau lucrurile si au decis sa se exprime in consecinta. Articolele lor sunt mult mult mai bune decat ale mele. Acolo gasiti linkuri despre toate organizatiile care conduc lumea si, mai ales, in ce fel.
In timp, am sa incerc si eu sa aduc informatii suplimentare, pentru ca adevarul trebuie sa iasa la lumina. Cum spunea si Iisus Hristos :"lumina nu se pune sub obroc, ci deasupra, sa lumineze tuturor". Prin urmare, deschid o serie de postari in care, voi posta linkuri, articole interesante ale celor care cunosc despre cine si cum duce omenirea de nas. Voi face apel la ajutorul internetului pentru a oferi informatii cat mai acurate, secvente de filme cat mai bune, astfel incat cei care vor poposi pe aici sa inteleaga cum stau lucrurile, cu adevarat. Daca tot avem acest internet , hai sa-l folosim cu un dram de intelepciune, sa contracaram manipularea mass-media si sa descoperim adevarul care ne va face liberi!

duminică, 30 martie 2008

Hi5!

Aproape zilnic primesc mesaje in mail constand in invitatii pe Hi5. Imi vine sa sparg calculatorul. NU pentru ca am ceva cu cei de pe Hi5, dar ma enerveaza ca ma tot invita si pe mine. Mi-am facut si cont, sa pot sa vad mai usor ce`i acolo. O singura chestie: de unde naiba au oamenii astia timp sa puna acolo poze, filmulete, texte copiate de prin carti, abtibilduri electronice si tot felul de e-acareturi, astfel incat o pagina de Hi5 sa ajunga sa arate ca un bordel modern plin cu muzicute si beculete. Cere timp sa prelucrezi un astfel de site. Eu abia apuc cateodata sa mai fac una alta la acest blog, insa acolo e abundenta. Incepe sa fie tot mai clar ca, daca nu e televizor atunci e internet, e Hi5, un loc unde poti publica orice, nimic inteligent, gratuit; un loc unde poti fi cunoscut, abordat, unde poti sa-ti postezi poze imbracat sau dezbracat, la munte sau la mare, in casa sau afara. Hi5 e locul unde te poti expune liber, fara constrangeri. Un fel de futelnita virtuala in care baietii si fetele - toti nevinovati-, fac cunostinta simplu:nice pic(prescurtare virtuala pentru picture), wanna fuck?. Am auzit ca cei care detin portalul Hi5 sunt milionari in euro. Nici nu ma mir! Pe spatele prostimii poti intotdeauna sa speculezi si sa faci milioane.
Ii rog frumos pe toti Hi5-ers sa nu-mi mai trimita mesaje de invitatie, pentru ca nu am de gand sa ma prostituez. Sincer. Treziti-va si faceti ceva bun cu viata asta, decat sa va bateti joc de ea public pe internet.


vineri, 28 martie 2008

Site`ul oficial al lui Dumnezeu

Departe de mine de a lua in desert numele Domnului, insa cand am dat peste ceea ce veti vedea si dvs, mi s-a facut greata instantaneu si nu am rezistat sa nu postez aici. Nu am de gand sa comentez multe, insa asa cacat si porcarie de propaganda religioasa nu am vazut niciodata. Pana la urma, e chiar de admirat! http://www.godtube.com/

joi, 27 martie 2008

marți, 25 martie 2008

Scrisoare catre Basescu (sau despre cum mai mor eroii cateodata)

Domnule presedinte,
Desigur ca acest blog nu face parte dintre cele listate in favorites`urile dvs prezindentiale , dar poate, printr-o oarecare intamplare, intr-o aiurea cautare pe google, veti descoperi ca, un cetatean care v-a oferit votul sau, doreste sa va adreseze cateva cuvinte. Ma iertati ca dau buzna lipsit de politete printre treburile dvs atat de importante despre cum sa conduceti tara, sa guvernati crize, sa semnati tratate cu prietenii si cu dusmanii; si vin sa va semnalez un lucru atat de banal si lipsit de importanta; dar este ceea ce ma macina pe mine la aceasta ora tarzie din ceasul de taina al noptii.

Cred ca, dvs si cum mine suntem doar doi din cele cateva milioane care, astazi, la stirile prime-time, am vazut cum s-a mai dat gaiei un soldat, un erou ar spune cei care ar vrea sa ne stoarca o lacrima; pana la urma, un om care nu a facut decat sa(si) faca datoria, fata de tara, fata de neam, fata de mine si fata de dvs, domnule Basescu. Sa-i fie tarana usoara!-, adaug si eu plecand smerit capul.

Cu toate aceste ganduri, domnule Basescu, ma macina cateva idei , cateva intrebari si m-am gandit la le adresez celui mai in masura reprezentant al elitei acestei tari, chiar daca ramanand parte dintr-un dialog imaginar, pana la urma pentru linistea sufletului meu sa nu-mi raman cu intrebarile ne-rostite. O prima nelamurire a mea ar fi aceea ca, toti acesti soldati care vin bine impachetati acasa, fara exceptie primesc un mare rang al Statului Roman, primesc o stea, imi scapa exact cum ii spune. Si nu pot sa nu ma intreb, de ce nu acorda Statul Roman -sau dvs le acordati astea domnule Basescu?-, cate o stea de asta fiecarui soldat aflat in misiune in atatea razboaie in care suntem implicati cu trupe, care nici macar nu sunt ale noastre....razboaiele; cum spuneam, acelor soldati, inca in viata, celor care lupta acolo. Sa stie si ei ca sunt apreciati cu adevarat, sa nu traiasca cu gandul ca tara i-a uitat si ca ei sunt acolo doar pentru bani. Dati-le stele domnule Basescu. Toti sunt de cel putin o stea( ah, mi-am amintit,e Steaua Romaniei). De ce asteptati sa le-o dati abia atunci cand ei vin acasa fara suflare? Sunt cumva prea putine insignele? Nu s-a alocat bugetul? Ah, da, inteleg perfect, cei care mor sunt eroi. Iar eroii merita stele. Doar eroii merita stelele! Asta era simpla explicatie. Si totusi eroii, in multe povesti frumoase, se intorc victoriosi acasa si servesc din ospatul dat in cinstea lor. Eroii morti nu prea au valoare, nu-i asa domnule Basescu? Decat daca, desigur, polita de asigurare, forma bruta de consolare, e suficient de consistenta, macar cateva zeci de mii de euro. Sa ne fie tuturor rusine domnule Basescu. Ca nu le dam stele tuturor celor care lupta pentru alte cauze decat cele ale poporului roman. Iata de ce ma dezic de toti eroii actuali si de toate stelele neamului.


marți, 18 martie 2008

Hai sa vedem ce mancam

Da, stiu! Titlul suna cam aiurea. E aiurea. Va spun eu! O sa spuneti ca e un alt articol despre cum sa fii trendy , cum sa manci sanatos, cum sa asculti de nutritionist (pentru ca asa e la moda), ca e bine sa folosesti suplimentare nutritiva, etc. O luam incet, sa nu ne pierdem dragilor in idei. Un om normal (mai exista asa ceva?) consuma zilnic aprox 3000 kilocalorii. Ceea ce e enorm de mult. Acelasi om normal arde zilnic 100 kilocalorii. Unde naiba s-or fi ducand cele 2900 ne-arse? Va spun eu, sa nu va bateti capul: in sange, in ficat, si in tesuturi care, incet-incet, se transforma in tesuturi adipoase. OK, asta e ingrozitor. Iata de ce obezitatea e tot mai mult globezitate. Pe langa faptul ca manca mult, omul modern(si normal, nota bene!), se hraneste foarte prost. Adica, mancarea sa, datorita proceselor termice si chimice, ramane anemica in ce priveste nutrientii. Ce face omul nostru in acest caz? Pai, fiind mare fan al televizorului, afla de acolo ca exista tot felul de suplimente nutritive si vitamine pe care, daca la consuma, de la farmacie, isi va suplimenta sau complementa dieta cu nutrientii care lipsesc.
Aici, insa, intervine problema majora. Exista studii recente care demonstreaza ca celula umana are capacitatea de a recunoaste vitamina sau nutrientul de sorginte sintetica si de a refuza asimilarea acestuia. Ei, avem o problema! Adica, el omul , manca 3000 de kilocalorii, mai baga si niscaiva suplimente ieftine din farmacie, si tot gras, obez si beteag ramane. Pai normal, pentru ca in vechime, omul traia nestingherit in mijlocul naturii, consumand produse nealterate incarcate de nutrienti naturali pe care celula se bucura sa-i primeasca la membrana si sa-i utilizeze in mod corespunzator, asa cum cere manualul. Fratilor, celula are memorie. Ea a tinut minte, peste milenii gustul vitaminei E naturala si nu-i place cea de sinteza. Asa ca, aviz amatorilor, mare grija de unde va procurati suplimentarea nutritiva, pentru ca exista si cele produse prin tehnologie scumpa, dar care sunt naturale.
As mai adauga o chestie. Declinul civilizatiei umane a inceput atunci cand s-a inventat agricultura! De ce?-ma veti intreba!. Pentru ca, astazi, datorita ariculturii, consumam doar 6 graminee(grau, orz, ovaz, secara, porumb si orez), iar in trecut, omul naturii consuma aprox 35. E o mare diferenta! Dintre cele 6, cea mai larg raspandita cereala consumata ramane graul, tradus in peste 3000 de sortimente (paine, paste, etc). Ei bine, va rog frumos sa ascultati o zi intreaga, aceeasi varianta a piesei Delilah, cantata de cantautori diferiti in tot atatea moduri. Va garantez eu-o veti lua razna! Exact asa cum si organismul uman, o ia razna saracul, ca are de suportat atatea feluri acela aceluiasi grau. Le fel se intampla si cu carnea. Homo naturalis (o fi existat asta?) consuma in jur de 350 de specii de animale, astazi, Homo modernus (asta sigur exista), consuma mai putin de 50. Cea mai utilizata pasare la masa e porcul! Porcul care, saracul de el, e crescut in cele mai bune conditii: furaje cu pesticide, medicamente pentru a nu se imbolnavi, mancare cat mai ieftina si cat mai modificata genetic. Practic, cand vine la taiere, saracu e cirotic pana-n maduva oaselor. Si , Homo modernus, il manca cu pofta. Si acum statistica: 100 gr de carne porc contine 40% colesterol. Vorbim de porcul din ferma. 100 gr carne de mistret contine doar 4% colesterol. V-ati prins , nu-i asa? Mistretul traieste in salbaticie, iar hrana lui e bio (alt termen la moda). Prin urmare, de la vanatoare la agricultura nu e decat un pas. Din pacate un prea mare pas pentru omenire si atat de devastator!

luni, 17 martie 2008

Scrisoare despre Planeta Albastra

Desigur ca ar putea parea un cliseu ceea ce voi exprima eu aici. De la cap si pana la coada. Dar, va rog, dati-mi aceasta satisfactie. Lasati-ma sa fiu ne-original pana-n maduva oaselor, enervant de ne-autentic, dar al naibii de framantat in dorurile si gandurile mele care ma macina, ma framanta in strafundurile sufletului, asa cum un maestru brutar isi framanta aluatul painii sub mainile sale trudite si inalbite de fainuri. E lupta mea cu mine insumi, in care incerc sa deslusesc cum si, mai cu seama , de ce am ajuns sa-mi pun niste intrebari pe care orice om si le adreseaza la un moment al existentei sale. Sigur ca da!, si eu am ajuns ca toata lumea. Niciodata nu am fost altfel decat toata lumea. Cine sunt eu? De ce sunt asa cum sunt si nu altfel? Cine m-a adus in lume? De ce venim in lume fara ca cineva sa ne intrebe daca ne place lumea asta? Planeta Albastra! Dar daca mie-mi place rosul mai mult? M-a intrebat cineva daca-mi place albastrul inainte sa ma arunce, aici, pe Planeta Albastra? Iar, daca am fost sortit sa exist pe planeta asta, de ce tocmai in acest loc? Nimeni nu m-a intrebat daca-mi plac patru anotimpuri. Nimeni nu m-a intrebat daca-mi place sa fiu roman. Am fost aruncat in lumea asta fara sa mi se spuna nimic in prealabil, fara sa ma intrebe cineva daca o sa-mi placa sau nu. Sunt locuitorul acestei planete din pura intamplare. Sunt chimie organica, rod al unei iubiri, chimie organica la randul ei. Sunt capatul unei (al)chimii istorice pe care, se pare, trebuie sa o perpetuez mai departe. Sunt mandatarul chimiei universale a iubirii prin care hotaram ca o alta fiinta sa devina locuitorul Terrei(Planeta Albastra). Si, iata ca destinul nostru prinde culoare, capata sens. Am existat, existam si vom exista doar fiindca Universul e doctor in chimie. A stiut cum sa aranjeze formulele in asa fel, incat, eu si cu tine, cititorule sa existam, impotriva vointei noastre, pe Planeta Albastra.

miercuri, 12 martie 2008

evolutie...

Comentariile sunt de prisos.

duminică, 9 martie 2008

Sinistroza, bat-o vina!

Cum? Nu stiti ce e sinistroza?(de acum inainte, acest cuvant apare doar in caracter bold, pentru a-i sublinia de fiecare data sensul adanc). Ei, bine, am onoarea sa fac eu prezentarile. Un nou concept inventat de psihologi si psihopatologi pentru a explica ceea ce simt oamenii in legatura cu ceea ce se petrece in secolul 21 in jurul lor. S-o luam incet, asadar.
Sinistroza, o sintagma ce nu apare inca in nici un dictionar oficial de limba romana, se poate traduce printr-un fel de teama, de frica exacerbata dusa la limita sinistrului. Cam asa explica specialistii(sic!). Oamenii inceputului de mileniu sunt tematori de ceea ce se intampla in jurul lor, de faptul ca siguranta le este amenintata de razboaie, de cataclisme. Traiesc nevrotic si, prin urmare, reactiile lor sunt nevrotice (sinistre?). Totul, ne spun aceeasi specialisti, se datoreste modului in care mintea noastra percepe realitatea. Cu alte cuvinte, nimic nu s-a schimbat in lume, doar perceptia noastra si analiza. Traim la fel ca in antichitate, doar ca acum ne temem mai mult pentru viitor, pentru ceea ce va fi...sau nu va fi. Pana la urma, temerile oamenilor sunt nejustificate, nu avem motive serioase sa ne fie teama, sa ne ingrijoram, pentru ca totul se datoreaza sinistrozei.
Teorie mai suspecta de incompetenta nu am mai intalnit. S-a inventat un termen nou, o sintagma noua in speranta ca poate , inca o data, oamenii vor fi manipulati sa creada ca totul e ok, ca viata merge inainte si lumea in care train devine pe zi ce trece tot mai minunata. Sa ne gandim putin la teama vis-a-vis de viitor a oamenilor. Foarte multi semeni se tem ca locul lor de munca nu e sigur, ca planurile lor de viitor haladuiesc sub semnul incertitudinii, ca ziua de maine e tot mai mult o himera. Conform acelorasi specialisti, nu trebuie omul sa-si faca griji prea multe...e doar sinistroza de vina. Ei bine, sa ne imaginam ca in urmatorii ani, munca oamenilor va fi complet inlocuita de cea a robotilor pe scara larga. Stau si ma intreb ce se va intampla cu 6 miliarde jumatate de oameni care nu vor mai avea un loc de munca? Cum isi vor castiga ei painea intr-o industrie robotizata? Cine le va asigura lor ziua de maine? Desigur, eu sunt sinistrozic acum si nu ar trebui sa fiu luat in seama. Am putea, la fel de bine, sa luam in calcul ipoteza ca Terra intra intr-o noua etapa, intr-o zona a galaxiei care-i va afecta complet clima si civilizatia, asa cum o stim, linistita si fara motive reale de ingrijorare, ar putea sa dispara. Dar si asta se cheama tot sinistroza!
Nimic nu se intampla, de facto. Totul e in mintea noastra, e doar o forma de paranoia si nu avem motive de ingrijorare. Oamenii nu mor de foame, aerul e curat si nepoluat, experimentele nucleare au incetat demult, razboaiele tin de domeniul istoriei, guvernele urmaresc, constiincioase, interesele cetatenilor lor, nimeni nu doreste sa ne implanteze un micro-chip, libertatea de exprimare e tot mai garantata, deci chiar nu avem motive intemeiate de frica sau teama sau chiar angoasa. Totul e ok! Suferim in masa de sinistroza!

Variatiuni pe o singura tema: 2012

Recunosc ca a incepe o discutie pe aceasta tema nu e deloc usor, dimpotriva. Povestea asta cu 2012 devine din ce in ce mai mediatizata, apar peste noapte tot mai multe informatii, tot mai variate, mai diverse, incat a discerne intre poveste si realitate, devine tot mai dificil-daca nu chiar imposibil. Nu sunt adeptul niciunei teorii milenariste, nu militez pentru sfarsitul civilizatiei si nu sunt nici un sustinator al apocalipsei de nici un fel. Nu pentru ca nu ar fi plauzibil un sfarsit, insa variantele lui fiind atat de numeroase, eu nu m-am decis pentru care sa optez. Practic, fiecare cultura si religie are o versiune proprie a sfarsitului lumii, mai mult sau mai putin infricosatoare. Daca exista un inceput, e logic sa existe si un sfarsit. Iisus Hristos spunea si el: "Eu sunt Alfa si Omega" (pentru cei care nu stiu, alfa era prima litera a alfabetului grecesc, iar omega ultima). Insa, nicio religie nu poate oferi o data precisa, un mod precis in care va veni un sfarsit. Dincolo de presupuneri, profetii, pareri, opinii, certitudinea ramane inca absconsa.
Noua era (new age) vine insa cu o teorie pe care incearca sa o ancoreze in argumentatia stiintifica si astrologica. Totul porneste de la calendarul mayas, a carei perioada de timp sfarseste in 2012, mai precis in 21 decembrie 2012. Ei bine, deja a vorbi despre un sfarsit al lumii la o data precisa, intra in contradicitie cu religia crestina care ne spune ca "nimeni nu cunoaste ziua aceea decat numai Tatal din ceruri". Insa, trebuie stiut faptul ca mayasii aveau o obsesie pentru studiul cerului, in a calcula cu precizie maxima traseul stelelor si masurarea timpului. Motiv pentru care, ceea ce noi numim azi calendarul mayas are niste cicluri precise (tolkin) de 26.000 de ani, iar noi acum ne aflam la capatul unui astfel de ciclu, ne aflam la un sfarsit. Nimeni nu poate spune ca ne aflam la sfarsitul timpului. Lucrurile insa se complica, insa, cand diferiti cercetatori concluzioneaza ca 2012 inseamna de fapt anul in care Terra va suferi schimbarea polilor magnetici, ceea ce va duce la dezastre planetare majore care vor avea ca rezultat reconfigurarea completa a climei.
to be continued...

joi, 6 martie 2008

Forbes, Romania si cinstitii miliardari

Nici macar nu am avut curiozitatea sa verific daca e adevarat sau nu. Preaiu ceea ce s-a dat oficial pe canalele romanesti la stiri. Forbes, faimoasa revista americana ce se ocupa cu inventarierea bogatilor acestei planete, in special pentru triburile amazoniene, cei mai interesati sa afle chestiile astea, a publicat un nou top. Au analizat baietii, s-au spetit, au monitorizat si, -surpriza!-, lucrurile chiar s-au schimbat. Repet, redau informatiile din mass media, deci nu am toate detaliile. Fantasticul Bill Gates a fost detronat de catre Warren Buffet, marele jucator la bursa care, iata, primeste laurii. Desi e campion la batranete, e liderul unui domeniu in care toti visam sa fim macar jucatori. Nici nu vreau sa-mi imaginez cat de necajit e domnul Gates. Nu ma mir ca altii se imbogatesc pe langa el, pentru ultima versiune de windows nu prea ii umfla in viteza conturile marelui pionier soft.

Dar nu despre Warren Buffet sau Bill Gates vreau eu sa va povestesc. NU! Ci despre doi romani cu adevarat fericiti si care cu adevarat traiesc bine: Dinu Patriciu si Ion Tiriac. Amandoi in Forbes. Adica ei fac parte din primii 1000 de bogati ai planetei. Patriciu e mai tare ca Tiriac. Pentru ca el are 2,5 miliarde de dolari si e pe locul 400 si ceva, iar mustaciosul tennisului are doar 1,3 miliarde parai si e undeva in coada listei. Deh, in coada, dar in lista!. Sa muriti de ciuda romanilor, dar sa va mandriti. Sunteti reprezentati cu mandrie si demnitate de Dinu Patriciu, recent om de caritate si mare finete altruista si de harismaticul tennis-man Tiriac, omul care stie cum se face vanatoare, bani din imobiliare si masini. Si doar un lucru ma mai macina pe mine: oare cati din lista asta a lui Forbes au participat la distractia cu porci mistreti de la Balc?

miercuri, 5 martie 2008

salaryman

Personajul din poza se cheama exact asa: salaryman. E imbracat in costum armani , copie autentica, are telefon de ultima generatie, conduce masina de servici brandy, are chiar si o geanta diplomat. Eu zic ca arata chic!. Insa, acest salaryman, are si cateva cusururi: el are un sef caruia ii da raportul, el nu prea gandeste, el face ceea ce i se spune sa faca, are 10 credite la banci si munceste de dimineata din zori pana noaptea la lasatul intunericului. In rest, e chiar chic! E pinguinul secolului 21 caruia i se pare ca e liber. Dar nu e, l-au acaparat bancile si l-au credita pana peste cap, nu-si mai traieste viata lui, ci a corporatiei care l-a angajat. Va ajunge sa iasa la pensie (va fi fericit) si se va uita inapoi si va constata ca jumatate din viata lui si-a trait-o sa umple conturile grase ale altora si sa umfle capitalurile bancilor din dobanzile ce le-a platit. Acestui pinguin ii dorim sa se trezeasca cat mai repede, dar si tuturor celor care cred ca succesul e proportional cu numarul de ore muncite.

marți, 4 martie 2008

intre yoga si isihasm

Intr-unul din manualele de religie de la nu mai stiu exact care clasa, avizat pare-se de Ministerul Invatamantului si aprobat de careva secretar idiot de prin Patriarhie, apare o exprimare care suna cam asa: "practica yoga este o lucrare diavoleasca". Acum, cand Patriarhia duce campanii serioase si incununate cu succes de a pastra religia in scoli, apare o astfel de asertiune senila intr-un manual oficial de educatie in programa scolara. Pai, asta e ca si cum cineva care e yogin sau, hai sa spunem, ca ar practica religia hindusa, ar afirma clar si raspicat ca "practica isihasta e lucrare diavoleasca". Daca e gresita retorica, rog serios sa mi se atraga atentia in ce fel. Pana atunci nu pot sa spun decat ca, daca lucrurile vor continua astfel, profesorii de religie vor ramane, saracutii de ei, someri sau, in caz mai fericit, vanzatori de ziare pe la tarabe.

sâmbătă, 1 martie 2008

Toamna devreme vine vara

Afara ploua enervant. Parca ar veni sfarsitul lumii. Dar nu vine, nu-i asa? E doar inceput de toamna primavarateca de martie. Pentru ca se apropie vara. Si vara ne place pentru ca putem fi, in sfarsit, liberi. Liberi...sa facem mizerie in jurul nostru atunci cand tolanim pe litoral si furam putin din bronzul soarelui auriu; facem mizerie atunci cand mergem "la iarba verde", desigur nu sa pastem iarba verde, ci sa admiram frumusetile naturii printre valatucii de fum de la gratarele mititeilor si aburiti de berile consumate. Dar, mai cu seama, sa facem multa multa mizerie si sa lasam mult jeg in urma noastra. Altfel nu stim, altfel nu se poate. Asa e romaneste si asa vom face intotdeauna. Hai sa bloguim, ca avem multe sa ne spunem. pa!